60

   S-a împlinit o lună de când ați plecat. Mi-e dor de voi, deși nu-mi erați rude, și nici prieteni buni. 

   Îmi amintesc și acum primele minute ale incendiului și cum mama stătea șocată în fața televizorului. Știu că m-a chemat și mi-a spus să ascult atentă știrea, iar eu, sceptică, n-am vrut să-i fac pe plac... Însă am căutat pe net și am rămas terifiată. Mi-am contactat prietenii și le-am trimis rapid informațiile, iar ei nu m-au crezut la început.

  Șocul cel mare a fost a doua zi când au apărut poze din interiorul clubului... Și apoi, după câteva zile a urmat un șoc chiar mai mare față de primul. Erau nume multe înșirate la inceputul programelor de știri, cu poze și o muzică tristă pe fundal. 

   Am plâns mult pentru că m-am gândit la trupurile arse ale acelor îngeri. M-am gândit la arsura de pe mâna stângă din ziua în care îmi încălzeam mâncare... Mi-am amintit că m-a durut foarte rău, deși n-avea nicio legătură cu imensele răni ale bieților copii. 

  Nu știu dacă și pe voi v-a marcat, dar eu sigur am rămas cu niște răni sufletești.