Visez?!

Stăm pe nisip şi privim veseli marea. Eu într-un colţ, tu în altul. Fiecare cu gânduri precise şi speranţe pierdute. Ma uit în ochii tăi dar nu schiţezi niciun zâmbet. Ochii îţi sunt goi şi eşti blocat. Te întreb ceva, dar începi să-mi pictezi chipul în suflet.

Mă trezesc şi totul pare mai normal acum. Sunt acasă şi miroase a cafea. Casa e pustie iar tu eşti ascuns. Te caut, te strig şi fugi.

Mă întreb dacă e vis sau realitate dar cumva mirosul de cafea nu doreşte să fac asta acum. Deşi nu beau cafea, azi fac o excepţie. Este cea mai bună cafea de până acum! Este amară ca gândurile mele şi mă pişcă la limbă, doreşte să mă trezească... 

E prima dimineaţă în care nu reuşesc să mă trezesc din vis. Cotrobăi prin casă şi găsesc doar urme ale imaginaţiei mele. Te-am rugat să nu-ţi mai laşi sufletul la mine la uşă, dar de fiecare dată ai uitat să îl iei cu tine. L-am pus frumos într-o cutie, doresc să ţi-l dau într-o zi... 

Nu ştiu sigur ce caut, dar probabil că nici nu voi afla. Mâinile îmi sunt reci, iar inima-mi bate încet, încet... E ca şi cum se antrenează cu stropi mici de sânge, iar venele nici nu se mai văd. A dispărut orice urmă de cerneală din ele, sunt pale. Încep să tremur, poate de frig, poate de dor. Mi-e dor de realitate şi cumva nu-mi dau seama unde sunt. Nu-mi dau seama ce trăiesc şi ce văd. Oare sunt stafiile trecutului sau cele ale viitorului? Nu ştiu pe cine să întreb. E ca un labirint mort, plin cu cadavre ce au visat până la Infinit. Eu sunt puternică, eu nu mă dau bătută! Toate filmele, clişeele, visele sunt iluzii ce ne hrănesc imaginaţia secată de putere. Imaginaţia mea a luat-o azi la goană, sau poate realitate s-a spulberat prea devreme...