18 ani!

Cum mă simt la 18 ani? Ciudat, poate ca la 17, sau poate ca în prima zi a vieţii mele! Ştiu că în mod normal scriu lucruri filosofice, cumva pierdute de această realitate şi împletite în ale mele gânduri, dar aseară am avut parte de un moment măreţ al vieţii mele: am făcut 18 ani! Teoretic, azi am împlinit minunata vârstă şi tot azi, în urmă cu doar 18 ani, mama mea trecea prin cele mai dureroase şi dulci momente (sper) ale vieţii ei. Chiar ieri mi-a confesat că simte un moment de ezitare, de emoţie şi că retrăieşte acele momente dureroase. E adevărat că fiecare mamă a trecut prin asta, dar tind să cred că a mea a avut parte de o experienţă mai specială. Sper că am venit în viaţa ei ca o rază de soare, nu ca un fulger şi sper că până în acest moment nu i-am sfidat prea mult răbdarea sau sufletul. Desigur, acelaşi lucru îl pot spune şi despre tatăl meu care mi-a confesat un lucru foarte drăguţ, şi anume faptul că, atunci când m-am născut eram cât o sticlă de "bere" şi nu îndrăznea să mă ţină în palme. Eram mică, firavă şi doream afecţiune, deşi nici acum lucrurile nu s-au schimbat prea tare. Deşi am 18 ani, sunt încă un ghemotoc şi aşa cum mă alintă ai mei, sunt un fel de mâţă alintată (poate că unele lucruri nu se schimbă!!!- atunci eram "gâză mică"). Le mulţumesc şi alor mei unchi, Nana şi Sorin şi îi iubesc din suflet pentru că sunt ca o a doua familie pentru mine şi ştiu că la nevoie pot apela şi mă pot încuraja în orice moment de cumpănă, sau fericire! De asemenea le mulţumesc şi rudelor din alte ţări şi mări care mi-au adus un zâmbet, fie el pe Skype sau Messgenger!

Un alt gând pe care doresc să-l întipăresc aici, dar şi în minte este faptul că am nişte prieteni dulci şi le mulţumesc atât aici, cât şi în realitate pentru toate surprizele. Mi-aş dori să-i pot răsplăti pe oamenii din viaţa mea şi să le ofer aceleaşi clipe frumoase de care am avut eu parte.

Sunt fericită şi am realizat că viaţa e precum o comoară şi trece atât de repede încât n-ai timp s-o admiri. Nu ştiu cum s-a întâmplat asta, sau cum am ajuns până aici. E ca şi cum într-o zi m-am trezit şi în loc de păpuşi, dulciuri şi scutece am început să mă înfrunt cu adevărata existenţă. 

E adevărat că au fost şi momente dificile, dar şi momente dragi, iar toate m-au format pe mine ca om. Am avut prieteni şi am prieteni. Unii au plecat, alţii au venit, iar lucrurile au luat cumva o întorsătură neaşteptată, care este chiar plăcută! M-am format ca om şi urmează să-mi iau gândurile şi existenţa şi să fac ceva măreţ, să încep să-mi trăiesc cei mai frumoşi ani ai vieţii! Parcă mă simt mai împlinită, parcă mai nostalgică, deşi sufletul mi-e cât un pumn şi e tot chircit şi speriat! 

Nu ştiu ce urmează să se întâmple, dar ştiu că indiferent ce se va întâmpla, e cineva acolo sus care mă iubeşte şi care mă apără. Iar pe această cale doresc să le mulţumesc şi bunicilor mei pentru că au avut răbdare şi pentru că m-au iubit. Mă întristează faptul că aţi părăsit această lume, dar sper că acolo vă este bine şi că n-aţi uitat de mine, cum nici eu n-am uitat de voi. Mă bucur însă că le am pe bunicile mele dragi care sunt încă aici cu mine!  Vă port în suflet mereu şi doresc să fiţi mereu aici!

Închei această postare şi o închin în numele tuturor şi nici nu ştiu dacă mai au loc alte cuvinte aici, pentru că deja lacrimile încep să mă inunde şi n-aş vrea să vă transmit şi vouă emoţiile astea! E cea mai frumoasă zi şi aşa cum spune şi Chirilă: "am doar 18 ani, sunt nebun, iubesc şi nu am bani!". Dar vă las pe voi să trageţi concluziile şi vă mulţumesc încă o dată prieteni dragi şi familie dragă!