După 20 de ani...

Au trecut 20 de ani peste ai mei părinţi. S-au căsătorit acum mult timp, iar căsnicia lor este mai bătrână decât mine. Azi este ziua lor... şi parcă-mi vine să plâng atunci când îi văd... atât de îndrăgostiţi şi veşnici tineri. Poate că dragostea îi cuprinde pe unii şi nu-i mai lasă să plece şi poate că acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu ei... au fost prinşi în miraj şi au rămas ţintiţi într-un sărut.

Îi văd cum se privesc, cum îşi fură săruturi şi cât de blânzi sunt. Prin bune şi prin rele au trecut împreună şi mi-au oferit un exemplu de viaţă. Mi-au oferit gândul de a avea un soţ la fel de bun ca şi tatăl meu şi de a fi o soţie la fel de curajoasă, precum mama mea. Dar totuşi, niciodată nu voi putea iubi aşa cum au făcut-o ei, pentru că ei au o dragoste care înconjoară tot pământul şi care ucide răutatea. Ei au o dragoste de poveste, care nu poate fi ruptă de vreun Zmeu rău care are dorinţe crude. Dragostea lor rămâne îngemănată în sufletele noastre, pentru că pluteşte precum ceaţa ce apare după ploaie şi nu se termină niciodată.

Îmi vine să plâng, pentru că oamenii nu înţeleg ce este aia fericire. Iar dacă aş întreba-o pe mama mea, probabil că s-ar uita la tata şi ar zâmbi discret... iar dacă l-aş întreba pe tata, probabil şi-ar îndrepta degetul spre mama şi ar zice că ea reprezintă Fericirea, sau că Dumnezeu a făcut fericirea după fineţea şi fragilitatea ei. 

Nu poţi să treci pe lângă ei şi să nu-i admiri, iar dacă faci asta înseamnă că eşti pur şi simplu inuman, sau că ţi-ai pierdut sufletul într-o luptă mult prea grea. Şi ştii de ce zic asta? Pentru că îţi trebuie doar o privire pentru a-ţi da seama că Dumnezeu câteodată face minuni şi că indiferent de greutăţi oamenii pot rămâne împreună... Şi îţi poţi da seama că doi oameni pot fi fericiţi doar ţinându-se de mână, în pustietate şi pe stomacul gol, iar ai mei părinţi sunt exemplul perfect de fericire!

Şi poate ţi se pare un clişeu, pentru că eşti de cealaltă parte a ecranului şi nu poţi să priveşti în al nostru cămin, dar există o anume atmosferă care îţi aduce pace. Acea atmosferă nu poate fi înlocuită cu lucruri materiale. Surâsul mamei atunci când îi complimentăm mâncarea nu poate fi înlocuit cu lucruri materiale, cum nici privirea tatălui meu atunci când este fericit nu poate fi înlocuită cu lucruri scumpe. 

Acestea sunt lucrurile pe care oamenii şi le doresc foarte mult, dar care pentru unii sunt de negăsit... acestea sunt lucrurile care nu pot fi înlocuite cu altceva, dar doar iubire. Cum poţi să înlocuieşti o dragoste neîncetată cu un ceas scump, sau cu un teanc de bani? Nu poţi!

- Dedic această postare părinţilor mei, pentru că merită să se iubească până în ultima secundă a timpului!-