Atunci cand am aflat vestea, am simtit un fel de gol ce mi s-a format usor in suflet. Spun asta, pentru ca desi nu am pierdut pe nimeni in acest "fenomen" tragic, simt o oarecare tristete pe care nu o pot controla. Iar problema este ca nu imi pot explica aceste stari, cum nu pot explica nici de ce anumiti oameni tin neaparat sa faca din aceasta tragedie un adevarat circ.
Te intreb pe tine, cititorule... De ce trebuie sa dam vina pe niste suflete stinse? De ce trebuie sa aruncam cu noroi tot in oamenii care au suferit mai mult decat noi toti la un loc? Nu erau drogati, boschetari si nici satanisti. Nu s-au dus acolo pentru ca erau ciudati, si nici pentru ca-si doreau sa "cucereasca lumea" sau sa se transforme in vampiri si nu are legatura nici cu aceasta sarbatoare "pagana", denumita Halloween. Erau niste tineri ce au plecat la un concert, ce s-au deconectat de griji si si-au permis sa simta si altceva, ce si-au stins toate gandurile robotizate si s-au pierdut in favoarea muzicii. Erau niste suflete ce au vrut sa schimbe ceva, sa evadeze prin muzica, sa traiasca alaturi de prietenii lor... Erau niste copii, iar acum nu mai sunt... Acum sunt doar parinti indurerati si prieteni tristi. Acum sunt doar procurori si multe acte, liste cu trupurile gasite si spitale intregi pline de amaraciune.
Acum nu mai este nimic bun, acum este doar liniste... Este o liniste sumbra, ce te chinuie, ce te pune sa te intrebi de ce nu erai tu acolo, sau de ce ei au murit si tu nu. Un moment crucial ce iti frange sufletul, fie ca esti sensibil sau nu... Poate singurul moment la care ai luat parte si de care ti-a pasat vreodata...
Si va zic, n-am fost acolo, n-am vazut pe viu ce s-a intamplat si nici n-am simtit flacarile focului pe trupul meu. Dar am cautat informatii si am simtit tristetea alaturi de familii si i-am izgonit pe cei ce au scris vorbe urate despre acei oameni stinsi.
Poate nu realizati, dar acum imi dau seama ca viata are un pret mult prea mare si ca nu o pretuim destul. Ieri seara am stat alaturi de familie si am multumit din suflet ca sunt cu mine; m-am gandit la cei ce sunt departe si am sperat sa fie bine...
Azi am strans dovezile unui lucru fara raspuns. Oricat as incerca sa aflu ce s-a intamplat, pur si simplu nu pot. Ceva nu ma lasa sa pun cap la cap aceste lucruri. Iar sufletul ma pune in genunchi si incep sa ma rog pentru cei chinuiti. Va rog, va rog sa fiti bine si sa treceti peste.... Va rog sa nu uitati ca nu sunteti singuri, ca suntem aici toti, din toate orasele; va putem ajuta, suntem solidari si vrem sa fim folositori...
Va rog...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu